Fibromul uterin

Ce este un fibrom uterin ?

Fibromul uterin este o tumoră necanceroasă (benignă) a uterului, care apare la femeile aflate la vârsta reproducerii. Aceste tumori, destul de frecvente, pot varia ca dimensiune de la foarte mici, imposibil de văzut cu ochiul liber, până la dimensiuni considerabile care determină simtome variate.

Fibroame uterine


Care sunt simptomele fibromului uterin?

Se estimează că trei din patru femei vor dezvolta un fibrom uterin în cursul vieţii, dar multe din ele nici nu îşi dau seama pentru că nu există simptome.

Atunci când simptomele apar este vorba de:

    • Sângerări menstruale abundente;

    • Sângerări intermenstruale, neregulate;

    • Menstruaţie prelungită;

    • Dureri pelvine/ senzația de presiune în pelvis;

    • Constipaţie;

    • Dureri de spate care radiază spre picioare;

    • Nevoia de a urina frecvent şi senzaţia de golire incompletă a vezicii urinare.


De ce apare fibromul uterin?

Cauzele exacte nu sunt cunoscute, însă apariţia acestor tumori este legată de activitatea hormonală şi de moştenirea genetică. Dacă mama sau sora s-au confruntat cu această problemă, atunci e posibil să apară şi la dumneavoastră. Femeile care au avut cel puţin o sarcină şi o naştere au un risc mai mic e fibrom uterin.


Tratamentul fibromului uterin

Dacă fibromul este de dimensiuni reduse şi nu produce simptome neplăcute, nu este nevoie de tratament, ci doar de menținere sub observație.

Tratamentul poate fi medicamentos sau chirurgical, adaptat fiecarui caz in parte. Tratamentele medicamentoase variază în funcție de simtomatologia produsă și variază de la antiinflamatoare nonsteroidiene, anticonceptionale, dispozitive intrauterine care eliberează local progesteron până la terapii utilizate în patologii mai grave precum analogi ai unor hormoni umani ( analogi de GnRH).

Tratamentul chirurgical variază de asemenea de la intervenții minim-invazive (rezecția histeroscopică a fibroamelor intracavitare) la intervenții mai ample (miomectomie- îndepărtarea nodulului fibromatos sau chiar histerectomie- îndepărtarea întregului corp uterin ± col uterin ± ovare)


Rezecția histeroscopică a fibromului uterin

Centrul Medical Napoca dispune de aparatura necesară pentru îndepărtarea nodulilor fibromatoși endocavitari. Prin intervenții minim invazive ce necesita o spitalizare de doar câteva ore, putem rezeca acești noduli conservând uterul în întregime.